Colesterolul si boala cardiaca? Cum ne influenteaza alimentatia?

dermatocosmetice

Cu siguranta am auzit macar odata pe cineva care este ingrijorat de nivelul crescut al colesterolului din sange, asta daca nu ne-am confruntat chiar noi cu aceasta problema.

Dar ce este colesterolul si cum ne influenteaza sanatatea?

Colesterolul este o molecula de natura lipidica produsa de organism dar care exista si in unele alimente. Organismul tau are nevoie de el pentru structura fiecarei celule, productia de hormoni si vitamina D. Pe scurt...supravietuirea nu ar fi posibila fara colesterol.

 Cand vorbim de colesterol in relatie cu sanatatea inimii, ne referim de fapt la lipoproteine - structurile care transporta colestetolul in sange. Acestea sunt formate din grasimi (lipide) si cele mai relevante pentru sanatatea inimii sunt lipoproteinele cu densitate mica (LDL) si lipoproteinele cu densitate mare (HDL).

LDL cuprinde 60-70% din totalul lipoproteinelor din sange si este responsabil pentru transportul particulelor de colesterol in intregul corp.Este adesea denumit colesterol „rau”, deoarece a fost legat de ateroscleroza sau de acumularea placii in artere.A avea mult colesterol transportat de lipoproteinele LDL este asociat cu un risc crescut de boli de inima. De fapt, cu cat nivelul este mai ridicat, cu atat este mai mare riscul.

HDL preia excesul de colesterol din tot corpul si il duce inapoi in ficat, unde poate fi utilizat sau eliminat.Unele dovezi indica faptul ca HDL protejeaza impotriva acumularii placii in interiorul arterelor. Este adesea denumit colesterol „bun”, deoarece colesterolul transportat de particule HDL este asociat cu un risc scazut de boli de inima . Alimentatia influenteaza in mod clar nivelele colesterolului din sange, dar cantitatea de colesterol din sange fata de cantitatea din alimentatie reprezinta doua lucruri diferite.

Teoriile privind  dieta complementara tratamentului, au starnit numeroase controverse de-a lungul anilor, daca la inceputul anilor 1960, recomandarile impuneau eliminarea alimentelor cu continut natural de colesterol cum ar fi ouale sau produsele lactate, recomandarile actuale dietetice sustin ca in majoritatea cazurilor aceste alimente au efecte modeste asupra colesterolului din sange, iar contributia majora o are tot intregul comportament alimentar. Deci, nici vorba de alimente interzise, ci de pastrarea unei greutati normoponderale si un echilibru in alimentatie

Si totusi... ce ne ajuta in mentinerea in limite normale a colesterolului?

Pe langa un stil de viata echilibrat, mentinerea unei greutati potrivite, sport si diminuarea stresului, exista cateva aspecte demonstrate stiintific prin studii clinice, care introduse in stilul nostru de viata de zi cu zi ne pot fi de real folos

Fibre solubile

Fibrele solubile se gasesc in cantitati mari in fasole, leguminoase, cereale integrale, in, mere si citrice. Consumul regulat de fibre solubile este asociat cu o reducere de 5-10% atat a colesterolului total, cat si a colesterolului LDL „rau”.

Condimentele

Usturoiul, curcuma si ghimbirul sunt deosebit de eficiente la scaderea colesterolului atunci cand sunt consumate in mod regulat. In plus fata de scaderea colesterolului, ierburile si condimentele contin antioxidanti care impiedica oxidarea colesterolului LDL, reducand formarea placilor in artere

Dieta mediteraneana

Dietele mediteraneene sunt bogate in alimente sanatoase ca uleiul de masline, fructe, legume, nuci, cereale integrale si peste si sarace in carne rosie procesata, alimente cu multe grasimi si zahar in exces

Cercetarile au aratat ca urmarea unei diete in stil mediteranean reduce riscul de boli de inima cu pana la 52% si riscul de deces cu pana la 47% atunci cand este urmata pe termen lung.

 

Sfatul nutritionistului

Liana Contiu